Despre mine?! De ce am ales medicina? Simplu.
Nici nu m-am gândit vreodată la altă meserie. Întotdeauna mi-a fost clar drumul de urmat. Așa cum am știut în adolescenţă că voi face un liceu de matematică-fizică, la fel a devenit foarte evident, mai târziu, că voi urma medicina.
A ajutat faptul că încă din copilărie am fost familiarizată cu medicamentele, pentru că mama este farmacistă şi îmi plăcea enorm să comunic cu oamenii. Am aflat apoi că nu este ușor să lucrezi cu oamenii. În nici un domeniu. Și cu atât mai puțin, nu este ușor să lucrezi cu oameni bolnavi. Dar pe de altă parte, dacă nu ajuți un om atunci când are mai mare nevoie… atunci când să-l ajuți?
Este cu atât mai complicat atunci când faci un act chirurgical și ai nevoie de colaborarea pacientului. În acel moment este esențial să poți comunica pentru că de fapt în acel moment este vorba despre o echipă pacientul + personalul medical = o echipă care luptă pentru victorie! Despre asta este vorba.
Faptul că mi-am ales drept specializare ORL – a fost mai mult o intuiție, un destin. Dar nimic nu este întâmplător. Pentru că, după un an de la începerea rezidențiatului în ORL, mi-am amintit brusc că bunicul meu (care a murit când eu eram în clasa a 9-a) a avut cancer de laringe și purta canulă traheală… De fapt, așa l-am cunoscut, așa mi-l amintesc de mic copil: cu canula aceea de sticlă și bluze cu guler înalt care să o ascundă și vocea răgușită… pentru că învățase să vorbească perfect cu voce esofagiană.
Deci, destinul a făcut să realizez că îngrijesc cu drag pacienții care erau ca și bunicul meu.